Stimate domn,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 37095/2024, vă transmitem că suntem în imposibilitatea de a identifica salariatul reclamat deoarece nu avem date concrete (indicativ vehicul/nr. înmatriculare, stația/zona, sens de mers).
Totodată, vă informăm că folosirea dispozitivelor hands-free este permisă, conform prevederilor legislației rutiere în vigoare.
Vom relua această temă în şedintele de instruire şi pregătire profesională pe care le organizăm lunar cu conducătorii de vehicule din toate unităţile, urmând a fi atenționați și reinstruiți în privința limitării discuțiilor telefonice la cazuri de urgență, astfel încât să acorde toată atenţia conducerii vehiculului şi efectuării manevrelor de mers.
Vă mulţumim pentru semnalarea acestui aspect.