Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 63612, vă transmitem că înainte de a urca în mijlocul de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că sunt în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească şi la tariful valabil pentru acea perioadă, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control al STB S.A., să îl prezinte spre verificare.
Plata titlurilor de călătorie metropolitane permite utilizarea tuturor mijloacelor de transport public de suprafaţă din Regiunea Bucureşti-Ilfov, începând din momentul primirii codului de confirmare a tranzacţiei. Aşadar, SMS-ul trebuie trimis înainte de a urca în mijlocul de transport.
Necunoaşterea acestor informaţii nu vă exonerează de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul STB S.A., la rubrica https://www.stbsa.ro/sms_new.
În situaţia în care călătorii nu fac dovada că au achitat contravaloarea călătoriei, se aplică sancţiune conform prevederilor legale. Persoanele depistate fără titlu de călătorie în urma efectuării controlului în mijloacele de transport, sunt sancţionate de către agenţii de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei, fiind eliberat astfel cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului-verbal de contravenţie (amendă de la 300 la 500 lei), numai în baza actului de identitate.
Conform prevederilor legale în vigoare, cardul de suprataxă intră în categoria documentelor cu regim special şi poate fi eliberat fără bon fiscal. La cerere, poate fi eliberată factura fiscală aferentă cardului de suprataxă, la sediul nostru din Calea Şerban Vodă nr. 164-168, sector 4, Bucureşti, pe baza cardului de suprataxă şi a actului de identitate.
Cardul de suprataxă permite utilizarea tuturor mijloacelor de transport public de suprafaţă din regiunea Bucureşti-Ilfov, doar în ziua în care a fost emis, până la ora 24:00.
Referitor la modul în care corpul de control efectuează verificarea titlurilor de călătorie vă transmitem că STB S.A., în virtutea principiilor pe baza cărora funcţioneză şi a prevederilor legale, are dreptul de a alege modalitatea prin care realizează controlul călătorilor. Această operaţiune se realizează astfel încât să nu creeze disconfort şi într-un interval de timp cât mai scurt. Scopul acţiunii de control este de a reduce frauda şi a creşte calitatea transportului public.
În majoritatea cazurilor, călătorii din diverse categorii (romi, persoane fără adăpost) fie sunt beneficiari de gratuităţi, fie nu îşi achită taxa de călătorie şi nu au acte de identitate. Corpul de control procedează la coborârea acestora din mijloacele de transport şi solicită sprijin din partea organelor de ordine, însă de cele mai multe ori controlorii sunt blamaţi de către ceilalţi călători care intervin în favoarea persoanelor menţionate anterior. Situaţia este dificil de gestionat din cauza sistemului deschis al transportului în comun de suprafaţă, iar accesul în vehicul nu poate fi restricţionat pentru persoanele care, din diferite motive, aleg să călătorească fără a achita contravaloarea titlului de călătorie.
Vă mulţumim şi vă stăm la dispoziţie în continuare la numărul de telefon 021.9391 – Call Center STB S.A.