Stimată Doamnă,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 36726/11.07.2024, vă transmitem următoarele:
Înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control STB S.A., trebuie să îl prezinte spre verificare.
Persoanele identificate fără titlu de călătorie valabil, în urma controlului în mijloacele de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti STB S.A., fie achită pe loc 80 lei, contravaloarea unei suprataxe, pentru care se eliberează card de suprataxă, fie se legitimează pentru ca agenţii de control să întocmească procesul-verbal de contravenţie, numai în baza actului de identitate.
În urma declarației echipei de control, aceștia au declarat că după constatarea datei și orei eronate la validator, v-au înapoiat cardul de transport, fără a aplica sancțiune.
Deși există discrepanță între cele relatate de dvs. și echipa de control, vă transmitem că salariații au fost prelucrați cu privire la aspectele semnalate, pentru a preîntâmpina circumstanțe care pot declanșa situații conflictuale. Menționăm că echipele de control sunt prelucrate cu privire la obligațiile ce le revin în relația cu publicul călător, respectiv în timpul desfășurării activității de control, să adopte o ținută fermă dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informații corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice și să sancționeze toate persoanele fără titlu de transport valabil.
De asemenea, vă aducem la cunoștință că aspectele semnalate au fost reținute în atenția noastră. În continuare suntem receptivi la orice fel de semnale primite din partea călătorilor pentru îmunătățirea activității pe care o desfășurăm.
Pentru orice alte nelămuriri sau informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la numărul de telefon 021.9391, tasta 3 - Call Center STB S.A., program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.