Bună ziua,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu numărul 36444/2024, vă comunicăm că, în parcul de autobuze utilizat în prezent pe linia 117, există vehicule echipate cu instalaţie de aer condiţionat, însă, pentru o mai bună acoperire a cererii de transport, suntem nevoiţi să scoatem în traseu şi autobuzele care nu sunt dotate din fabricație cu sisteme de climatizare.
Menționăm însă că acestea vor fi retrase definitiv din circulație, pe măsura achiziţionării de noi mijloace de transport, având în vedere că ȋn toate contractele de achiziție este prevăzută, ca o condiție obligatorie, echiparea vehiculelor cu instalație de aer condiționat ȋn salonul călătorilor.
Vă cerem scuze pentru disconfortul resimțit și vă asigurăm că vom depune în continuare toate eforturile pentru asigurarea permanentă a confortului și siguranței dumneavoastră.