Intervalele de succedare planificate pentru autobuzele liniei 137 („Piața 21 Decembrie 1989” – „Carrefour Militari”) sunt de 8-10 minute la orele de solicitare crescută și de 10-12 minute în restul zilei, conform cererii de transport și resurselor existente. Pe de altă parte, din cauza traficului general aglomerat și a imobilizărilor ocazionale ale vehiculelor, în unele momente ale zilei, apar dificultăți în respectarea graficului de circulație planificat.
Totuși, TPBI a atenționat operatorul de transport să acorde interes major respectării programului de circulație pe această linie. Menționăm că, în cazul constatării neconformităților nejustificate, vom dispune măsurile prevăzute în Contractul de delegare a serviciului de transport public de călători.
Referitor la terminalul din zona de periferie a traseului liniei 137, acesta a fost organizat la „Carrefour Militari” încă de la deschiderea complexului, pentru asigurarea transportului public către acest obiectiv. Ulterior, s-a recurs la prelungirea traseului până la „Complex Comercial West Park”, zona de pe partea opusă a autostrăzii dezvoltându-se treptat din punct de vedere comercial.
Terminalul „Carrefour Militari” a oferit de la început și oferă în continuare toate condițiile obligatorii pentru o funcționare în siguranță, comparativ cu zona stației „Complex Comercial West Park”, care nu îndeplinește condițiile necesare organizării unui terminal de autobuze, în primul rând prin lipsa unui spațiu pentru staționarea simultană a autobuzelor pe durata pauzelor legale de refacere pentru șoferi.
Referitor la celelalte nemulțumiri exprimate în petiția dumneavoastră, aceasta este redirecționată către STB SA, operatorul de transport care este în măsură să analizeze situația descrisă și să ia măsuri de soluționare a acesteia.
Vă mulțumim pentru implicare.