TPBI a analizat modul în care a fost respectat programul de circulație pe linia regională 462 la data de 24.05.2024. În acest sens, s-a constatat că, în intervalul orar menționat în petiție, oprirea autobuzului în stația „Liceul Dumitru Dumitrescu” de pe sensul spre terminalul „Studiourile Buftea” a fost realizată mai devreme decât ora programată, deși plecarea acestuia în traseu de la terminalul opus, „Primăria Chitila”, a fost efectuată conform graficului de circulație. Abaterea de la programul de circulație a fost cauzată de efectul traficului lejer din ziua respectivă, care a dus la scurtarea duratei cursei.
Operatorul de transport SC Regioserv SRL, căruia i-a fost atribuită spre exploatare linia regională 462, a fost atenționat cu privire la obligativitatea respectării programului de circulație.
Vă mulțumim pentru implicare și vă asigurăm că TPBI monitorizează liniile de transport și, în cazul constatării unor neconformități din culpa operatorului, aplică ferm prevederile contractului de delegare încheiat cu acesta.