Stimate Domn,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 34482/22.05.2024, în care reclamați condițiile din vagonul 299, care circulă pe linia 32, vă comunicăm următoarele:
Începând cu data de 1 iulie 2022, toate vehiculele STB S.A. sunt igienizate de către operatori privați, care îşi desfăşoară activitatea în depourile şi autobazele STB S.A. Aceștia realizează toate activitățile necesare pentru ca vehiculele să îndeplinească standardele calitative ridicate de curățenie și igienă, impuse de legislația în vigoare.
Această măsură a fost luată în urma semnalelor primite din partea călătorilor, care au solicitat îmbunătăţirea acestui segment de activitate, ceea ce a demonstrat necesitatea identificării unei soluţii alternative pentru igienizarea mijloacelor de transport, prin externalizarea acestei activităţi.
Vă aducem la cunoștință că reclamația dumneavoastră a fost redirecționată operatorilor responsabili cu igienizarea vehiculelor, în vederea remedierii aspectelor semnalate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și sperăm ca pe viitor și cu ajutorul petițiilor dumneavoastră să vă oferim condițiile optime de călătorie cu mijloacele de transport în comun.