Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Control
Detalii
Cod Vehicul
Nume Statie intre Arena Nationala si Bd. Nicolae Grigorescu
Linia 40
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 11/06/24
Raspuns

Ca urmare a petiției dumneavoastră nr. 34037/2024 pe care ați înaintat-o Societății de Transport București STB S.A., vă comunicăm următoarele mențiuni:

Înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al STB, să îl prezinte spre verificare.

În conformitate cu prevederile Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București – Ilfov: CAPITOLUL XII - Drepturi și obligații ale călătorilor - Principalele obligații ale călătorilor: f) să prezinte organelor de control titlul de călătorie validat, documentul de călătorie, sau altă dovadă din care să rezulte dreptul de utilizare a serviciului de transport (NFC, QR Code, mobile ticketing, prin SMS, etc.) și, în condițiile legii, documentele de identificare personală;

Persoanele depistate fără titlu de călătorie în urma efectuării controlului în mijloacele de transport, în mod normal, sunt sancționate de către agenții de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de  80 lei fiind eliberat cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului verbal de contravenție (amendă de la 300 – la 500 lei), în baza actului de identitate.

Referitor la cele relatate în sesizare, vă aducem la cunoștintă că în urma verificărilor efectuate de către serviciul abilitat asupra înregistrărilor cardului de transport transmis, cu seria 010109025418, s-au constatat următoarele:

·         La ora 10:28:49 validatorul 12849 înregistrează o interacțiune cu cardul de transport seria 010109025418, insa nu ați respectat procedura de validare.

·         La ora 10:29 cardul de transport interacționează cu validatorul aflat în stare control.

·         La ora 10:32 cardul de transport este verificat pe echipamentul portabil de control, de către controlorul legitimatii de calatorie.

Menționăm că s-au efectuat verificări suplimentare de către serviciul abilitat și s-a constatat că la ora 10:28:49 vehiculul se deplasa către stația Patinoar, de unde rezultă faptul că dumneavoastră vă aflați în vehicul.

Validarea se realizează prin apropierea cardului de zona centrală a validatorului, la o distanță de 1-2 cm de zona special marcată în acest sens, timp de 2-3 secunde.

Validatorul confirmă validarea cardului prin afișarea mesajului "Călătorie plăcută!" și emiterea concomitentă a unui semnal sonor scurt și a unui semnal luminos verde.

 Mișcarea energică a cardului sau îndepărtarea rapidă de validator generează erori de citire. În cazul în care procesul de validare nu se finalizează, călătoria este considerată frauduloasă, întrucât contravaloarea acesteia nu este dedusă din portofelul electronic.

Atunci când cardul este validat în mai multe vehicule, în perioada de valabilitate a călătoriilor de 90 sau 120 de minute, validatorul afișează mesajul “Transfer de pe linia X pe linia Y”. Prin consultarea cardului, validatorul afișează câte minute mai este valabil titlul de călătorie.

 Detalii cu privire la modul de validare a cardului de transport și de utilizare a echipamentelor amplasate în mijloacele de transport, poate obține accesând site-ul www.stb.ro .

De asemenea a fost solicitat punctul de vedere al agențiilor de control care au declarat că nu ați prezentat titlu de călătorie valabil la momentul controlului.

Cu privire la solicitarea de anulare a  procesului verbal de contravenție, vă transmitem că în baza legii, respectiv O.G. nr. 2/2001 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 953/2006 privind regimul juridic al contravențiilor, organul constatator (în speță STB SA) nu are dreptul de a anula procesele verbale de constatare a contravențiilor, aceasta competență revenind în mod exclusiv instanței judecătorești. 

Totodată, vă comunicăm că în cuprinsul procesului verbal de contravenție este menționat: „Contravenientul poate formula plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării prezentului proces-verbal de contravenție. Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.

Menționăm că echipele de control sunt prelucrate cu privire la obligațiile ce le revin în relația cu publicul călător, respectiv în timpul desfășurării activității de control, să adopte o ținută fermă dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informații corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice și să sancționeze toate persoanele fără titlu de transport valabil.

Pentru orice alte nelămuriri sau informații suplimentare, ne puteţi contacta la nr. de tel. 021.9391 - tasta 3 - Serviciul Controlori Legitimații Călătorie, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.

Numar Data Intrare 34037/09.05.2024
Numar Data Iesire 34037/07.06.2024