Bună ziua,
Urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București S.A. cu nr. 33921/2024, vă aducem la cunoștință că șoferul reclamat a fost convocat de superiorii ierarhici și atenționat verbal în privința aspectelor semnalate de dumneavoastră. Activitatea sa va fi monitorizată îndeaproape și, la orice încălcare ulterioară ale prevederilor Regulamentului Intern, se va demara procedura de cercetare disciplinară pentru abaterea săvârșită.
Ne cerem scuze pentru disconfortul suferit și vă asigurăm că angajații STB S.A. din posturile de conducători auto sunt reinstruiți periodic privind adaptarea vitezei la condițiile de trafic fără a pune în pericol siguranța călătorilor și a celorlalți participanți la trafic, la modul de efectuare a stațiilor și la conduita față de pasageri.
Vă mulțumim pentru informațiile trimise, o comunicare bună cu dumneavoastră, pasagerii care circulă cu vehiculele STB S.A., ne ajută să fim la curent cu problemele pe care le întâmpinați, să remediem și să oferim apoi condiții optime de călătorie.