Stimată doamnă,
Ca urmare a petiției dumneavoastră nr. 33807 pe care ați înaintat-o Societății de Transport București STB S.A., vă transmitem că am acordat o atenție deosebită aspectelor aduse în discuție prin prezenta și vă asigurăm că în vederea clarificării, elementele relatate au fost analizate cu atenție.
Conducătorii de vehicul sunt instruiţi permanent, în cadrul şedinţelor lunare de sănătate şi securitate în muncă, cu privire la modul de conducere şi de conduită în trafic sau faţă de publicul călător şi cu privire la obligaţiile ce le revin în timpul serviciului.
Menţionăm faptul că este interzisă deschiderea uşilor între staţii sau la semafor, deschiderea uşilor pentru efectuarea fluxului de călători, se face doar în staţii, cât mai aproape de indicatorul de staţie.
Închiderea ușilor se va face după verificarea îmbarcării tuturor călătorilor care și-au manifestat intenția de urcare și asigurarea că manevra nu pune în pericol integritatea acestora sau a bagajelor.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă transmitem că vom monitoriza activitatea în traseu a personalului, pentru a ne asigura că respectă instrucțiunile de lucru.