Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Control
Detalii
Cod Vehicul
Nume Statie Universitate
Linia 381
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 28/05/24
Raspuns

Stimată Doamnă,

 

Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 33710/25.04.2024, vă transmitem următoarele:

Înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control STB S.A., trebuie să îl prezinte spre verificare.

Plata titlurilor de călătorie metropolitane prin intermediul 24 PAY, se efectuează de pe telefonul personal al călătorului, înainte de a urca în mijlocul de transport, după generarea codului QR, pentru a putea fi prezentat echipelor de control spre verificare.

Precizăm faptul că, înainte de a urca in mijlocul de transport, călătorul trebuie să se asigure că aplicația (24 Pay) este funcțională, deoarece este condiționată de conexiunea la internet (wifi sau date mobile), precum și că telefonul are suficientă baterie pe tot parcursul călătoriei.

Titlul de călătorie achiziționat rămâne salvat în aplicație, în secțiunea “Istoric”, iar astfel poate fi prezentat spre verificare agenților de control.

 

Persoanele identificate fără titlu de călătorie valabil, în urma controlului în mijloacele de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti STB S.A., fie achită pe loc 80 lei, contravaloarea unei suprataxe, pentru care se eliberează card de suprataxă, fie se legitimează pentru ca agenţii de control să întocmească procesul-verbal de contravenţie, numai în baza actului de identitate.

Pe site-ul STB SA la rubrica “Modalități de plată” exista informații cu privire la procurarea titlurilor de călătorie. Necunoașterea lor nu îi exonerează pe călători de plata amenzii.

 

Pentru a efectua verificări asupra celor relatate, vă aducem la cunoștință că este necesar să ne transmiteți pe adresa de e-mail info@stbsa.ro,  precizând și numărul de înregistrare (33710), dovada deținerii titlului de călătorie (Order ID) și o poză față-verso a cardului de suprataxă.

Aspectele semnalate ramân în atenția noastră, iar în cazul în care se constată că salariații cu atribuții de control nu-și respecta sarcinile de serviciu, se aplică măsurile ce se impun în conformitate cu prevederile Regulamentului Intern STB S.A. și ale Codului Muncii.

 

Echipele de control cunosc obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, respectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil.

 

Pentru orice alte nelămuriri sau informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la numărul de telefon 021.9391, tasta 3 - Call Center STB S.A., program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.

Numar Data Intrare 33710/25.04.2024
Numar Data Iesire 33710/05.06.2024