Stimată Doamnă,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 33618/2024, vă comunicăm următoarele:
Din verificările efectuate în sistemul de monitorizare a parcului de autobuze STB S.A., s-a constatat că autobuzul din linia 100, la ora menționată în reclamație (ora 13:22), nu a efectuat stația “Piața Victoriei“.
Șoferul autobuzului a declarat că în apropierea stației Piața Victoriei, a micșorat viteza de deplasare în vederea efectuării stației, dar a fost îndrumat de către reprezentații Poliției Rutiere să-și continue traseul, întrucât se deplasa o coloană oficială, motiv pentru care nu a putut opri în stație. Acesta declară că după ce a traversat intersecția, a putut efectua oprire în siguranță, pentru debarcarea călătorilor.
Potrivit instrucţiunilor de serviciu, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească în toate staţiile de pe traseu şi să staţioneze un timp suficient, care să permită efectuarea schimbului de călători în condiţii de siguranţă şi, totodată, să se asigure că în momentul închiderii uşilor nu mai sunt persoane care intenţionează să coboare/urce din/în mijlocul de transport.
Atragem atenția tuturor conducătorilor de vehicule care intră în contact direct cu publicul călător să manifeste respect față de acesta, să evite declanșarea vreunui conflict şi să-şi exercite obligaţiile profesionale, indiferent de situaţiile întâlnite în timpul efectuării programului de lucru.
Vă asigurăm că prin acţiuni de monitorizare a activităţii în traseu a personalului de bord, corelate cu măsuri de sancţionare a oricărei încălcări a Regulamentului Intern STB S.A., ne propunem creşterea gradului de responsabilizare a conducătorilor de vehicule şi de conştientizare de către aceştia a importanţei respectării tuturor instrucţiunilor şi reglementărilor în timpul executării programului de lucru.
Vă mulțumim pentru înțelegere!