Stimate Domn,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 33538/22.04.2024, vă transmitem următoarele:
Conducătorul de vehicul nu mai are posibilitatea de redeschidere a ușilor chiar dacă o persoană este surprinsă între batantele acestora. În astfel de situații, ușile se vor deschide automat după aproximativ 5-6 secunde de compresiune, care nu determină vreo vătămare. Menționăm că tramvaiul nu poate fi pus în mișcare fără ca toate ușile să fie închise ferm.
Potrivit instrucţiunilor de serviciu, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească în toate staţiile de pe traseu şi să staţioneze un timp suficient, care să permită efectuarea schimbului de călători în condiţii de siguranţă şi, totodată, să se asigure că în momentul închiderii uşilor nu mai sunt persoane care intenţionează să coboare/urce din/în mijlocul de transport.
Atragem atenția tuturor conducătorilor de vehicule care intră în contact direct cu publicul călător să manifeste respect față de acesta, să evite declanșarea vreunui conflict şi să-şi exercite obligaţiile profesionale, indiferent de situaţiile întâlnite în timpul efectuării programului de lucru.
Vă asigurăm că prin acţiuni de monitorizare a activităţii în traseu a personalului de bord, corelate cu măsuri de sancţionare a oricărei încălcări a Regulamentului Intern STB S.A., ne propunem creşterea gradului de responsabilizare a conducătorilor de vehicule şi de conştientizare de către aceştia a importanţei respectării tuturor instrucţiunilor şi reglementărilor în timpul executării programului de lucru.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că depunem eforturi pentru a oferi condiții optime de transport tuturor călătorilor.