Stimate Domn,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 33474/19.04.2024, vă transmitem următoarele:
Conform Regulamentului de Transport călătorii sunt obligați să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al STB SA, să îl prezinte spre verificare. În cazul utilizării titlurilor de călătorie a căror valabilitate este condiționată de validare (portofel, călătorii orare, card bancar), este obligatoriu ca validarea să fie efectuată imediat după urcarea în vehicul. Pentru a facilita această operațiune, validatoarele din mijloacele de transport sunt montate în dreptul sau în proximitatea ușilor de acces ale vehiculelor.
Plata călătoriei cu cardul bancar contactless, direct la validator, în mijloacele de transport public, este un proiect privind diversificarea modalităților de plată în mijloacele de transport în comun, implementat de Primăria Capitalei, prin Societatea de Transport București – STB S.A., în colaborare cu BCR și partenerul său, S&T.
Această modalitate de plată este disponibilă în toate mijloacele de transport în comun care au afişate siglele „VISA” și „Mastercard” și oferă mai multă flexibilitate tuturor călătorilor, întrucât permite achitarea călătoriei cu orice card bancar contactless, Mastercard, Maestro sau Visa, emis oriunde în lume.
Legat de aspectul menționat, cu privire la faptul că ați fost în imposibilitatea de a achiziționa un titlu de călătorie cu cardul bancar, vă comunicăm că STB S.A. a pus la dispoziţie mai multe modalităţi de a intra în posesia unui titlu de călătorie valabil, informații despre acestea pot fi obținute prin accesarea site-ului: http://www.stb.ro, la secțiunea „Plata călătoriei”, subsecţiunea „Modalități de plată”.
Necunoaşterea acestor informaţii nu vă exonerează de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul nostru http://www.stb.ro.
Persoanele identificate fără titlu de călătorie valabil, în urma controlului în mijloacele de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti STB S.A., fie achită pe loc 80 lei, contravaloarea unei suprataxe, pentru care se eliberează card de suprataxă, fie se legitimează pentru ca agenţii de control să întocmească procesul-verbal de contravenţie, numai în baza actului de identitate.
Având în vedere că nu ne-ați furnizat date concrete, avem rugămintea să ne transmiteți pe adresa de e-mail info@stbsa.ro, precizând și numărul de înregistrare (33474), primele și ultimele patru cifre ale cardului bancar cu care ați încercat achiziționarea titlului de călătorie, cât și o poză față-verso a amenzii la care faceți referire.
Echipele de control cunosc obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, respectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil.
Pentru orice alte nelămuriri sau informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la numărul de telefon 021.9391, tasta 3 - Call Center STB S.A., program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.