Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Control
Detalii
Cod Vehicul
Nume Statie Pod Băneasa
Linia 203
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 24/05/24
Raspuns

Stimate Domn, 

 

Ca urmare a petiției dumneavoastră nr. 33470/2024 pe care ați înaintat-o Societății de Transport București STB S.A., vă comunicăm următoarele:

Potrivit  Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București – Ilfov 2021, Cap. XII Drepturi si obligații ale călătorilor, principalele obligații ale călătorilor, lit.a) să achite si să detină titluri de călătorie valabile, conform tarifelor menționate în oferta tarifară publicată, sau alte documente de călătorie stabilite prin lege și/sau hotărâri ale TPBI.

Precizăm faptul că înainte de a urca în mijlocul de transport, călătorul trebuie să se asigure că aplicația (24 Pay) este funcțională deoarece aceasta este condiționată de conexiunea la internet (wifi sau date mobile), precum și că telefonul are suficientă baterie pe tot parcursul călătoriei.

Plata titlului de călătorie prin intermediul aplicației 24 Pay, se efectuează de pe telefonul personal al călătorului, înainte de a urca în mijlocul de transport, după generarea codului QR, pentru a fi prezentat echipelor de control spre verificare. Mai multe informații se găsesc prin accesarea secțiunii “Termeni și condiții de utilizare a aplicației 24Pay” din aplicația instalată pe dispozitivul călătorului.

Persoanele depistate fără titlu de călătorie în urma efectuării controlului în mijloacele de transport, sunt sancționate de către agenții de control, astfel:

-  fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei pentru care se eliberează cardul de suprataxă. Cu mențiunea că suprataxa nu reprezintă o sancțiune, ci un titlu cu tarif special, și intra în categoria documentelor cu regim special;    

-  fie prin întocmirea de catre agentul de control a procesului verbal de contravenție (amenda de la 300 – la 500 lei), numai în baza actului de identitate.

În situația în care călătorii nu prezinta titlurile de călătorie la cererea corpului de control, se aplică sancțiune conform prevederilor legale.

Necunoașterea acestor informatii nu îi exonerează de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul accesand http://www.stb.ro/index, sectiunea „Modalitati de plata”.

Din verificările efectuate și din cele relatate de catre dumneavoastră, cum că,,Am urcat în autobuz la ora 12.48, urmărind cu atenție pașii pentru confirmarea achiziției biletului.  Încă nu primisem confirmarea pe aplicația 24 pay că a fost făcută plata’’, reiese faptul că în data de 18.04.2024, în autobuzul 203 (vehicul 6333), nu ați prezentat titlu de călătorie valabil la momentul controlului.

Aplicarea măsurilor administrative împotriva salariaților se poate realiza de către angajator numai în urma constatării și dovedirii abaterilor semnalate. În acest sens indicăm prevederile Codului Muncii.

Aspectele semnalate ramân în atenția noastră, iar în cazul în care se constată că salariații cu atribuții de control nu-și respecta sarcinile de serviciu, se aplică măsurile ce se impun în conformitate cu prevederile Regulamentului Intern STB S.A. și ale Codului Muncii.

Menționăm că agenții constatatori sunt instruiți cu privire la obligațiile ce le revin în relația cu publicul călător, respectiv in timpul desfășurării activitații de control, să adopte o ținuta fermă dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informații corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice și să sancționeze toate persoanele fără titlu de transport valabil.

 

Pentru orice alte nelămuriri sau informații suplimentare, ne puteţi contacta la nr. de tel. 021.9391 - tasta 3 - Serviciul Controlori Legitimații Călătorie, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.

Numar Data Intrare 33470/19.04.2024
Numar Data Iesire 33470/22.05.2024