Stimată Doamnă,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 33468/2024, vă comunicăm următoarele:
Înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al STB S.A., să îl prezinte spre verificare.
Potrivit Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București – Ilfov 2021, Cap. XII Drepturi și obligații ale călătorilor, Principalele obligații ale călătorilor, lit.a) să achite și să dețină titluri de călătorie valabile, conform tarifelor menționate în oferta tarifară publicată, sau alte documente de călătorie stabilite prin lege și/sau hotărâri ale TPBI.
Călătorii au obligația de a cunoaște modul de validare a cardului, precum și modul de utilizare a echipamentelor amplasate în interiorul vehiculelor.
Necunoașterea acestor informații nu vă exonerează de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile și pe site-ul STB, http://www.stb.ro/.
Persoanele depistate fără titlu de călătorie în urma efectuării controlului în mijloacele de transport sunt sancționate de către agenții de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei fiind eliberat cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului verbal de contravenție (amendă de la 300 – la 500 lei), numai în baza actului de identitate.
Atunci când cardul este validat în mai multe vehicule, în perioada de valabilitate a călătoriilor de 90 sau 120 de minute, validatorul afișează mesajul “Transfer de pe linia X pe linia Y”. Prin consultarea cardului, validatorul afișează câte minute mai este valabil titlul de călătorie. Consultarea cardului se realizează prin apăsarea butonului 1 (în vehiculele STB SA, cu excepția autobuzelor Otokar și Mercedes Citaro hibrid) sau a butonului “i” al validatorului (în autobuzele Otokar și Mercedes Citaro hibrid) și apropierea cardului de validator, până la derularea tuturor informațiilor înscrise pe card. Operatiunea se încheie în momentul apariției mesajului "Retrageți cardul".
Blocarea validatoarelor în Starea Control se efectuează de către corpul de control numai după asigurarea perioadei necesare validării titlurilor de călătorie de către călătorii care abia s-au urcat. Validarea cardului trebuie să se efectueze în momentul în care călătorul a accesat salonul vehiculului. Validatoarele sunt amplasate la fiecare ușă din mijlocul de transport tocmai pentru a permite călătorilor să-și valideze cardurile de transport imediat după urcarea în vehicul.
Vă aducem la cunoștință că în conformitate cu art. 18 din OG 2/2001 contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, actul de identitate, dacă acesta refuză, se solicită un echipaj de poliție sau jandarmerie.
Menționăm că salariații corpului de control sunt prelucrați să verifice și să sancționeze toate persoanele fără titlu de transport valabil, să aibă un comportament corect atunci când intra în contact cu publicul călător și să aibă o atitudine civilizată, de aceea controlorilor li se recomandă să dea dovadă de moderație și tact, astfel încât să preîntâmpine circumstanțe care pot declanșa situații conflictuale.
În urma verificărilor efectuate asupra cardului de transport cu seria 010108941311, în data de 18.04.2024, pe linia 85, la ora 13:07, nu ați prezentat titlu de călătorie valabil, motiv pentru care s-a emis cardul cu suprataxă cu seria 1380441.
Mai mult decât atât, s-a solicitat punctul de vedere al serviciului abilitat, care a transmis următoarele:
Ø la ora 11:36, în autobuzul liniei 381, s-a realizat deducerea unei călătorii metropolitane cu valabilitate 90 min;
Ø În stația Witting, la ora 13:06 s-a efectuat un transfer;
Ø cardul de transport a fost verificat pe echipamentul de control la ora 13:07, la următoarea stație, respectiv Mircea Vulcănescu;
Ø cardul de transport a înregistrat verificări la validator până la 13:09 (stațiile Mircea Vulcănescu și Studenților).
Plata călătoriei metropolitane permite utilizarea tuturor mijloacelor de transport public de suprafață din Regiunea București-Ilfov, în limita a 90 de minute. După expirarea valabilității titlului de călătorie, acesta poate fi utilizat doar în vehiculul în care a fost constatată această situație, până la stația imediat următoare. Ulterior, continuarea călătoriei poate fi realizată doar prin achitarea unei noi călătorii.
Vă transmitem că pentru eliberarea istoricului de card, vă puteți prezenta cu actul de identitate la sediul nostru din Calea Șerban nr. 164, sector 4, unde veți depune o cerere în scris, în baza căreia vi se va elibera, contra cont (0.50 lei/ pagină), istoricul cardului pentru perioada dorită.
Program de lucru de luni până vineri între orele 06:00 – 17:00.
Așadar, la momentul controlului, nu ați prezentat titlu de călătorie valabil, motiv pentru care s-a emis suprataxa, sancțiunea fiind întemeiată.
Pentru recuperarea sumei plătite la achiziționarea titlului de călătorie SUPRATAXĂ, titlu ce a permis continuarea călătoriei în ziua in care a fost emis, până la ora 24:00, există posibilitatea de a vă adresa instanței de judecată.
Informații se pot obține și telefonic la numărul 021.9391 tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.