Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Control
Detalii
Cod Vehicul
Nume Statie Depoul Alexandriei
Linia 226
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 21/05/24
Raspuns

Stimate Domn,

 

Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 33222/ 2024, vă comunicăm următoarele:

Înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al STB SA, să îl prezinte spre verificare.

Potrivit Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București – Ilfov 2021, Cap. XII Drepturi și obligații ale călătorilor, Principalele obligații ale călătorilor, lit.a) să achite și să dețină titluri de călătorie valabile, conform tarifelor menționate în oferta tarifară publicată, sau alte documente de călătorie stabilite prin lege și/sau hotărâri ale TPBI.

 

Plata titlului de călătorie prin intermediul aplicației 24 Pay, se efectuează de pe telefonul personal al călătorului, înainte de a urca în mijlocul de transport, după generarea codului QR, pentru a fi prezentat echipelor de control spre verificare.

Precizăm faptul că înainte de a urca în mijlocul de transport, călătorul trebuie să se asigure că aplicația (24 Pay) este funcțională deoarece aceasta este condiționată de conexiunea la internet (wifi sau date mobile) precum și că telefonul are suficientă baterie pe tot parcursul călătoriei.

Necunoașterea acestor informații nu îi exonerează pe călători de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul STB SA.

 

În situația în care călătorii nu fac dovada că au achitat contravaloarea călătoriei, se aplică sancțiune conform prevederilor legale. Persoanele identificate fără titlu de calatorie  valabil în urma efectuării controlului în mijloacele de transport ale STB S.A., fie achită 80 de lei pe loc, contravaloarea unei suprataxe, pentru care se eliberează un  card de suprataxă, fie se legitimează, cu actul de identitate, pentru ca agenții de control să întocmească procesul verbal de constatare a contravenției.

 

Echipele de control sunt prelucrate cu privire la obligațiile ce le revin în relația cu publicul călător, respectiv în timpul desfășurării activității de control, să adopte o ținută fermă dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informații corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice și să sancționeze toate persoanele fără titlu de transport valabil.

 

 

Informații se pot obține și telefonic la numărul 021.9391 tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.

Numar Data Intrare 33222/15.04.2024
Numar Data Iesire 33222/ 14.05.2024