Stimată Doamnă,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 33144/11.04.2024, privind funcţionarea liniei de autobuze 343, vă comunicăm urmatoarele:
Din informaţiile transmise de unitatea care gestionează această linie şi de serviciul de dispecerizare, programul de circulaţie al liniei 343 este afectat adesea de condiţiile de trafic, când autobuzele sunt prinse în coloana care se formează la bariera de la Dobroiești, înregistrând astfel întârzieri la sosirea în staţii.
Linia funcţionează pe baza programului de transport și al graficului de circulație elaborat de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov.
Vă asigurăm că toţi conducătorii de autobuz repartizaţi pe linia 343 sunt instruiţi în privinţa obligaţiei de a respecta programul de circulaţie, iar conducerea autobazei care gestionează această linie monitorizează modul în care angajaţii îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu.