Bună ziua,
Referitor la petiția dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr.33044/09.04.2024, vă comunicăm următoarele:
Călătorii identificați fără titlu de călătorie în vehiculele societății sunt sancționați de către agenții de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie, în valoare de 80 lei, pentru care se eliberează cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului-verbal de contravenție (amendă de la 300 la 500 lei), numai în baza actului de identitate.
Validarea cardului trebuie să se efectueze în momentul în care călătorul a accesat salonul vehiculului. Pentru facilitarea acestei operațiuni, validatoarele sunt amplasate la fiecare ușă din mijlocul de transport, tocmai pentru a permite călătorilor să-și valideze cardurile de transport imediat la urcarea în vehicul.
Blocarea validatoarelor în “Starea Control” se efectuează de către corpul de control numai după asigurarea perioadei necesare validării titlurilor de călătorie de către călătorii care abia s-au urcat.
Necunoaşterea acestor informaţii nu vă exonerează de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul STB www.stbsa.ro.
În ceea ce privește nemulțumirea dumneavoastră referitoare la “Vă adresez rugămintea să sancționați controlorul în cauză”, vă aducem la conoștință că aplicarea măsurilor administrative împotriva salariaților se poate realiza de către angajator numai în urma constatării si dovedirii abaterilor semnalate. În acest sens indicăm prevederile Codului Muncii.
Salariații societății declară că fiica dumneavoastră a urcat în mijlocul de transport însoțită de un grup de șase persoane, fără intenție de validare a cardului. Aceștia declara că le-a adus la cunoștință că trebuie să valideze cardul pentru persoanele din grup.
Controlorii legitimații călătorie sunt permanent instruiți cu privire la obligațiile ce le revin în relația cu publicul călător, să dea dovadă de moderație și tact, să aibă o atitudine bazată pe respect, astfel încât să preîntâmpine declanșarea unor situații neplăcute.
Sub nicio formă nu tolerăm comportamentul inadecvat al controlorilor legitimații de călătorie, iar toate abaterile pentru care avem probe certe sunt sancţionate conform Regulamentului Intern STB S.A.
Pentru orice alte nelămuriri sau informații suplimentare, puteți contacta Serviciul Controlori Legitimații Călătorie, la nr. de tel. 021.9391, tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.