Începând de sâmbătă, 13 aprilie 2024, liniile 97 și 133 au fost comasate, noul traseu păstrând indicativul 97 și fiind organizat între terminalele „Străulești” și „Bd. Tineretului”, fiind operat cu 23 de troleibuze cu autonomie și patru autobuze. TPBI a luat această decizie după recepționarea unui nou lot de troleibuze Solaris Trollino 12M cu autonomie, pentru optimizarea serviciului oferit, în urma analizării cererii de transport.
Noua linie 97 funcționeaza pe traseul: Străulești, Bd. Bucureștii Noi, Calea Griviței, Bd. Dacia, Str. Traian, Bd. Nerva Traian, Calea Văcărești, Bd. Tineretului, cu întoarcere pe Calea Văcărești, Bd. Nerva Traian, Str. Traian, Bd. Dacia, Piața Romană, Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Gării de Nord, Piața Gării de Nord, Calea Griviței, Bd. Bucureștii Noi, Străulești.
În situații bine justificate și după o funcționare de cel puțin câteva luni, TPBI va putea lua în considerare modificări ale traseului menționat. Dacă vom lua o decizie, inclusiv în sensul celor prezentate de dumneavoastră, vom anunța public acest lucru.
Vă mulțumim pentru implicare.