Bună ziua,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu numărul 32658/2024, vă comunicăm că s-au efectuat verificări de către serviciul abilitat și s-a constat faptul că validatoarele imbarcate în troleibuzul 93, în data 28.03.2024, erau funcționale, vehiculul a avut comunicație, pe parcursul semicursei fiind înregistrate tranzacții bancare. Menționăm că, în general, la apariția unei erori de tranzacționare, se comunica și motivul refuzului de genul: eroare comunicație, fonduri insuficiente, etc.
De asemenea, echipei de control i-au fost aduse la cunoștință reclamația dumneavoastră, membrii ei vor fi monitorizați îndeaproape, urmând să fie sancționați conform Codului Intern, în cazul în care va fi înregistrată încă o abatere de la îndatoririle de serviciu.
Vă aducem la cunoștință că, înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al STB, sa îl prezinte spre verificare.
În conformitate cu prevederile Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București – Ilfov: CAPITOLUL XII - Drepturi și obligații ale călătorilor - Principalele obligații ale călătorilor: f) să prezinte organelor de control titlul de călătorie validat, documentul de călătorie, sau altă dovadă din care să rezulte dreptul de utilizare a serviciului de transport (NFC, QR Code, mobile ticketing, prin SMS, etc.) și, în condițiile legii, documentele de identificare personală;
Persoanele depistate fără titlu de călătorie în urmă efectuării controlului în mijloacele de transport, sunt sancționate de către agențîi de control, astfel:
- fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei, fiind eliberat cardul de suprataxa;
- fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului verbal de contravenție (amendă de la 300 – la 500 lei). Procesul verbal de contravenție, se întocmește în baza actului de identitate
În cazul achitării contravalorii cardului de suprataxa, agenții de control nu mai întocmesc proces-verbal de contravenție. Cardul de suprataxa permite utilizarea tuturor mijloacelor de transport public de suprafață din Regiunea București-Ilfov, doar în ziua în care a fost emis, până la ora 24:00, iar ulterior valabilitatea acestuia expiră.
Vă comunicăm că STB SA pune la dispoziția călătorilor mai multe modalități de procurare a titlurilor de călătorie, dintre care amintim:
• automate de vânzare.
• prin card transport, achiziționat la punctele de vânzare STB SA;
• on-line, pe site-ul STB S.A - această metodă de plată este dedicată utilizării de către persoanele care nu beneficiază de reducere de transport și care dețîn unul sau mai multe carduri de transport reîncarcabile nominale;
• prin SMS, direct de pe dispozitivul mobil, cu condiția că utilizatorul să efectueze plata înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun;
• prin intermediul aplicăţiei Youth TB, cu condiția că utilizatorul să efectueze plata înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun;
• prin 24Pay, cu condiția că utilizatorul să efectueze plata înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun.
• prin intermediul terminalelor SelfPay/ Paypoint, care se regăsesc în următoarele locaţîi, și de unde se poate reîncarcă cardul de transport Activ: marile rețele de retail; centre comerciale; piețe; benzinării; magazine de proximitate, sedii ale băncilor partenere; primării și alte instituțîi publice.
Pentru recuperarea sumei plătite la achiziționarea titlului de călătorie SUPRATAXĂ, titlu ce permite utilizarea tuturor mijloacelor de transport public de suprafață din Regiunea București-Ilfov, doar în ziua în care a fost emis, până la ora 24:00, există posibilitatea de a vă adresa instanței de judecată.
Informații se pot obține și telefonic la numărul 021.9391 tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.