Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Control
Detalii
Cod Vehicul
Nume Statie Bd Uverturii
Linia 434
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 03/05/24
Raspuns

Stimate domn,

 

Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 32602/28.03.2024, vă comunicăm următoarele:

Înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al STB, să îl prezinte spre verificare.

Din declarația agentului de control, reiese că în data de 27.03.2024, în urma unei acțiuni efectuată în colaborare cu Poliția Locală Sector 6 pe liniile 434, 178 și 106, dvs. nu ați prezentat titlu de călătorie valabil astfel fiind emis cardul de suprataxă pe linia 434. În momentul acțiunilor cu poliția, călătorii pot fi coborâți la o stație comună și preluați de un alt agent constatator, motiv pentru care cardul de suprataxă a fost eliberat pe linia 178.

Vă informăm că suprataxa este un titlu de călătorie cu tarif special, în valoare de 80 lei, emisă la momentul controlului persoanelor care nu dețin titlu de călătorie valabil și validat. În acest caz s-a eliberat un card de suprataxă iar banii au fost predați conform procedurii de lucru.

Plata suprataxei se poate realiza la agenții constatatori, cu bani cash sau cu cardul bancar contactless (Mastercard, Maestro sau Visa), inclusiv dacă acesta este înrolat pe telefonul mobil sau pe ceasul cu wallet integrat..

Conform prevederilor legale în vigoare, cardul de suprataxă intră în categoria documentelor cu regim special și poate fi eliberat fără bon fiscal.

La cerere, poate fi eliberată factura fiscală aferentă cardului de suprataxă, la sediul nostru din Calea Șerban Vodă nr. 164-168, sector 4, București, pe baza cardului de suprataxă și a actului de identitate, programul de lucru cu publicul este de luni până vineri între orele 06:00-17:00.

La momentul controlului nu ați făcut dovada deținerii titlului de călătorie valabil, motiv pentru care a fost emis cardul de suprataxă de către agenții constatatori.

Persoanele depistate fără titlu de călătorie în urma efectuării controlului în mijloacele de transport, sunt sancționate de către agenții de control, astfel:

·         fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei, fiind eliberat cardul de suprataxă;

·         fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului verbal de contravenție (amenda de la 300-500 lei). Procesul verbal de contravenție se întocmește numai în baza actului de identitate.

În cazul achitării contravalorii cardului de suprataxă, agenții de control nu mai întocmesc procesul verbal de contravenție. Cardul de suprataxă permite utilizarea tuturor mijloacelor de transport public de suprafață din Regiunea București-Ilfov, doar în ziua în care a fost emis, până la ora 24:00, iar ulterior valabilitatea acestuia expiră.

STB S.A. pune la dispoziția călătorilor mai multe modalități de plată a titlului de călătorie.

Efectuarea plății titlurilor de transport se poate realiza prin mai multe mijloace, dintre care amintim:

·         automate de vânzare;

·         cardul de transport;

·         platforma on-line, pentru cardurile nominale;

·         SMS

·         cardul bancar contactless, inclusiv cel înrolat pe telefonul sau ceasul cu wallet integrat, direct la validator;

·         prin intermediul aplicația 24 Pay, instalată pe device-ul personal (nu necesită deținerea unui card de transport), cu condiția ca utilizatorul să efectueze plata înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun;

·         prin intermediul aplicației Youth TB;

·         prin intermediul stațiilor de plată SelfPay care se regăsesc în următoarele locații

o   marile rețele de retail;

o   centre comerciale;

o   piețe;

o   benzinării;

o   magazine de proximitate;

o   sedii ale băncilor partenere;

o   primării și alte instituții publice.

Necunoașterea acestor informații nu îi exonerează de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile și pe site-ul STB, la secțiunea ”Titluri de călătorie”, subsecțiunea ”Validare/consultare carduri”.

Salariații corpului de control sunt prelucrați să verifice și să sancționeze toate persoanele fără titlu de transport valabil, să aibă un comportament corect atunci când intră în contact cu publicul călător și să aibă o atitudine civilizată, de aceea controlorilor legitimații călătorie li se recomandă să dea dovadă de moderație și tact, astfel încât să preîntâmpine circumstanțe care pot declanșa situații conflictuale.

 

Informații se pot obține și telefonic la numărul 021.9391 tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.

Numar Data Intrare 32602/28.03.2024
Numar Data Iesire 32602 / 14.05.2024