Stimate Domn,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 32511/26.03.2024, vă transmitem următoarele:
Echipele de întreținere și mentenanță au efectuat cercetările necesare, fiind demarate măsurile necesare de remediere a eventualelor neconformități depistate.
Conducătorii de vehicule, cât și lucrătorii din atelierul de întreținere au fost reinstruiți cu privire la urmărirea atentă a unor situații în care se pot observa infiltrații de apă în saloanele autobuzelor și pentru aplicarea urgentă a măsurilor necesare remedierii deficiențelor.
În privinţa vechimii autobuzelor repartizate pe liniile menţionate, vă aducem la cunoştinţă că autorităţile publice locale au iniţiat mai multe proiecte de înnoire a parcului STB S.A.
Astfel, pe măsura achiziţionării noilor mijloace de transport şi a reorganizării parcului, vom putea introduce vehicule noi pe toate liniile din reţeaua deservită.
Vă asigurăm că depunem eforturi de îmbunătăţire a condiţiilor de transport oferite.