Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Control
Detalii Contestare suprataxa
Cod Vehicul
Nume Statie Muzeul Satului
Linia 335
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 24/05/22
Raspuns

Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 63386, vă transmitem că înainte de a urca în mijlocul de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că sunt în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească şi la tariful valabil pentru acea perioadă, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control al STB SA, să îl prezinte spre verificare.

În conformitate cu HCGMB 838/12.12.2018, se acordă gratuitate pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu acreditat/autorizat care frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ din Capitală. Elevii care frecventează o unitate de învăţământ din Bucureşti, cu domiciliul în Capitală, beneficiază de gratuitate la abonamentul metropolitan lunar sau pentru o perioadă de 12 luni, cu reducere de 100%. De prevederile actelor legislative menţionate beneficiază numai elevii din învăţământul acreditat/autorizat, primar, gimnazial, liceal şi profesional, cu vârstă până la 18 ani sau până la finalizarea studiilor liceale/profesionale.

Menţionăm că începând din data de 13.04.2022, abonamentele gratuite se pot reîncărca pe cardurile deja existente sau se vor elibera carduri noi emise celor care nu deţin, pentru o perioadă de 12 luni/întregul an şcolar, astfel eliminându-se deplasările lunare la centrele de comercializare a titlurilor de călătorie.

În situaţia în care călătorii utilizează mijloacele de transport în comun ale societăţii dar nu plătesc serviciul de transport sau nu fac dovada că beneficiază de gratuitate, în momentul în care sunt verificaţi de agenţii constatatori, au posibilitatea să achite pe loc un titlu cu tarif special, respectiv suprataxa de călătorie care nu este o sancţiune contravenţională şi intră în categoria documentelor cu regim special.

De asemenea, vă informăm că potrivit OUG NR. 28/1999, cu modificările şi completările ulterioare, operatorii economici care efectuează încasări prin serviciile de transport public de călători în trafic pe bază de legiţimaţii de călătorie tipărite conform legii (sistemul se aplică şi la Metrorex, un alt mare operator de transport din Capitală, pentru cartelele magnetice nu se emite bon fiscal, însă suportul are preţul tipărit), nu sunt obligaţi să utilizeze case de marcat şi implicit nu trebuie să emită bon fiscal. Mai exact, cardul de suprataxă are preţul tipărit pe verso: adică 80 lei. Gestionarea acestor documente respectă un circuit ce elimină orice suspiciune de fraudare. Încasările din vânzarea cardurilor de suprataxă sunt înregistrate în sistemul electronic online, şi pot fi verificate în timp real orice tranzacţii de emitere a unui asemenea card.   Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. nu tolerează comportamente nepotrivite ale angajaţiilor săi, însă nici nu este posibilă aplicarea sancţiunii disciplinare fără o cercetare disciplinară prealabilă amănunţită. Cercetarea disciplinară urmează o procedură clar definită, cu respectarea legislaţiei în materie, deoarece trebuie să ţinem cont de drepturile călătorilor, dar şi ale controlorilor, ca angajaţi.

Echipele de control sunt instruite cu privire la obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, respectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil.

Aspectele semnalate cu privire la comportamentul controlorilor legitimaţie de călătorie, au fost reţinute în atenţia noastră. În continuare suntem receptivi la orice fel de semnale primite din partea călătorilor, pentru îmbunătăţirea activităţii pe care o desfăşurăm. Activitatea acestora va fi monitorizată şi în cazul în care se constată că salariaţii cu atribuţii de control nu-şi respectă sarcinile de serviciu, se aplică măsurile care se impun în conformitate cu prevederile Regulamentului Intern STB S.A. 

Vă mulţumim şi vă stăm la dispoziţie în continuare la numărul de telefon 021.9391 – Call Center STB S.A.

Numar Data Intrare 63386/06.04.2022
Numar Data Iesire 63386/25.05.2022