În urma analizării modului în care a funcționat linia de autobuz 381 („Piața Reșița” – „Clăbucet”) la data de 27.03.2024, s-a constatat că programul de circulație nu a putut fi respectat în totalitate din cauza traficului intens de pe acest traseu, cu precădere a celui prezent pe tronsonul cuprins între Bd. Tineretului și Piața Romană. În acest sens, în intervalul orar menționat, unul dintre autobuzele liniei 381 a ajuns cu 24 de minute întârziere la capătul de linie „Clăbucet”, afectând astfel și plecarea în cursa următoare (efectuată după terminarea pauzei legale de odihnă și masă).
Am atenționat operatorul de transport STB SA să acorde interes major respectării programelor de circulație pe toate liniile pe care le are în exploatare și vă asigurăm că, în cazul constatării neconformităților nejustificate, dispunem măsurile prevăzute în Contractul de delegare a serviciului de transport public de călători încheiat cu operatorul.
Vă mulțumim pentru implicare.