Stimate domn,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 32063/15.03.2024, privind funcţionarea liniei de autobuz 203, în data de 14.03.2024, vă comunicăm că luăm permanent măsuri pentru încadrarea în graficele de circulație programate și monitorizăm respectarea plecării în cursă a vehiculelor de la capetele de linie.
Cu toate acestea, nu pot fi complet evitate situațiile în care apar dereglări, întrucât circulația mijloacelor de transport depinde în mod direct de condițiile de trafic de pe arterele tranzitate, precum și de apariția unor evenimente neprevăzute.
Spre exemplu, în data menționată în sesizare, 14.03.2024, autobuzul la care faceți referire a înregistrat o deficiență de natură tehnică.
În astfel de situații, se impune modificarea orelor de plecare de la capetele de linie, iar reintrarea în grafice se realizează cu dificultate.
Atunci când există o rezervă de autobuze, înlocuim operativ vehiculul lipsă, însă nu întotdeauna avem această posibilitate, având în vedere cererea mare de transport înregistrată pe toate liniile din reţeaua deservită de STB S.A.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că depunem eforturi pentru a oferi condiții optime de transport tuturor călătorilor, inclusiv prin respectarea programului de circulație.