Stimate domn,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 31795/11.03.2024, în care semnalaţi conduita unui vatman din linia 41 care a circulat în data de 07.03.2024, vă informăm următoarele:
Toți conducătorii de vehicule sunt reinstruiți cu privire la respectarea obligațiilor prevăzute în Manualul conducătorului de vehicul, respectiv abordarea unui comportament civilizat și corect față de călători și față de ceilalți participanți la trafic, modul de efectuare a serviciului și conducerea vehiculului pe traseu.
Cu siguranţă, nu exprimăm dubii asupra existenţei unei situaţii care v-a produs neplăceri, însă trebuie să menţionăm că aplicarea măsurilor împotriva angajaţilor necesită probe concludente în privinţa vinovăţiei acestora, conform Codului Muncii.
În aceste condiţii, în lipsa altor indicii care să constituie probe legale pentru cele semnalate, conducerea depoului nu a putut aplica o sancţiune disciplinară severă, prevăzută de Regulamentul Intern STB S.A., ci a luat măsura reinstruirii şi avertizării angajatului cu privire la obligaţia de a avea o atitudine civilizată în relaţia cu publicul călător şi de a evita conflictele în trafic, indiferent de situaţiile cu care se confruntă.
Vă mulțumim pentru mesajul transmis şi vă asigurăm că vom acorda o atenție sporită modului în care conducătorii de vehicule își îndeplinesc sarcinile de serviciu.