Stimată doamnă,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 31498/04.03.2024, vă aducem la cunoștință că toate aspectele sesizate de călători sunt în atenţia noastră şi luăm măsuri de sancţionare a angajaţilor care nu respectă instrucţiunile de serviciu referitoare la realizarea programului de circulaţie, conduita în trafic, efectuarea staţiilor sau relaţia cu publicul călător.
Revenind asupra aspectelor abordate în sesizarea dumneavoastră, vă facem cunoscut faptul că reglementările interne privind efectuarea staţiilor prevăd obligaţia conducătorilor de vehicule de a efectua regulamentar toate staţiile de pe traseu şi de a se asigura că efectuarea schimbului de călători s-a realizat integral şi în condiţii de siguranţă.
La capetele de linie, şoferii trebuie să staţioneze în pauze în staţia de „coborâre”, cu uşile vehiculelor închise şi fără a permite accesul călătorilor. La plecarea în cursă, şoferii trebuie să oprească în staţia de „urcare”, pentru a permite călătorilor accesul în vehicule şi apoi continuă cursa. Prin urmare, pentru evitarea unor eventuale probleme, călătorii trebuie să aştepte şi să urce numai în staţia „urcare”.
Abordăm aceste aspecte și recomandăm conducătorilor de vehicule ca, în limita posibilităţilor, să explice călătorilor aceste reglementări, pentru a evita neplăcerile de ambele părţi.
În stația la care faceți referire “Șura Mare” nu există spațiu amenajat pentru coborârea călătorilor din vagoane, din acest motiv, vatmanii anunță călătorii din timp (stația Cimitirul Șerban Vodă), că tramvaiul urmează să staționeze la cap de linie (Șura Mare), unde circulația pietonală se realizează în condiții dificile din cauza spațiului extrem de redus dintre cele două linii de garare.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm de faptul că nu a fost dovadă de rea-voinţă sau lipsă de profesionalism din partea conducătorului de vehicul, ci doar de respectarea instrucţiunilor de lucru.