Stimată doamnă,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 31497/04.03.2024, în care semnalaţi maniera de condus şi conduita în trafic a unui conducător de autobuz din linia 335, în data de 01.03.2024, vă comunicăm următoarele:
Pentru că mulți dintre dumnevoastră ne-ați sesizat cu privire la comportamentul în trafic al unora dintre conducătorii noștri, STB S.A. a pus în aplicare măsuri de sancționare pentru comportamentul necorespunzător, crescând totodată numărul orelor de instruire cu întreg personalul navigant.
Ȋn ședințele lunare de pregǎtire și instruire pe care le organizǎm cu conducǎtorii de vehicule, cu suportul oferit de către reprezentanți ai Brigăzii de Poliție Rutieră, instruim angajații, pentru a asigura condiții optime și în siguranță a serviciului de transport public de suprafață.
Orele de formare profesională vizează, comportamentul față de călători, conducerea preventivă, precum și sesiuni de gestionare a anumitor situații și agresiuni în trafic.
Cu toate acestea, în privința situațiilor conflictuale din trafic și a anumitor nereguli, precizăm că orice persoană, are dreptul legal și se poate adresa imediat organelor de poliție, respectiv Brigada de Poliție Rutieră, instituție care are dreptul de a constata în trafic vinovăția sau nevinovăția conducătorului de autobuz.
Vă mulțumim pentru aspectele semnalate și vă asigurăm că luăm măsuri de prevenire a evenimentelor de acest gen, astfel încât să le menţinem la nivelul unor cazuri izolate.