Stimată doamnă,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 31243, vă aducem la cunoştinţă că serviciul abilitat din cadrul STB S.A. a făcut verificări, pe baza datelor furnizate de dumneavoastră.
Conform informaţiilor transmise de acest serviciu, la momentul controlului, în data de 22.02.2024, în troleibuzul liniei 85, deși nu ați prezentat titlu de călătorie valabil, echipa agenților de control nu v-a aplicat sancțiune.
Potrivit Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București – Ilfov 2021, Cap. XII Drepturi și obligații ale călătorilor, Principalele obligații ale călătorilor, lit.a) să achite și să dețină titluri de călătorie valabile, conform tarifelor menționate în oferta tarifară publicată, sau alte documente de călătorie stabilite prin lege și/sau hotărâri ale TPBI.
Conform prevederilor legale în vigoare, călătorii identificaţi fără titlu de călătorie valabil suportă consecinţele legii.
În ceea ce privește acuzațiile dumneavoastră la adresa angajaților societății, prin declarația pe care au dat-o în legatură cu întamplarea semnalată, aceștia neagă acuzațiile aduse.
Vă asigurăm de faptul că nu permitem angajaților să aibă un comportament nepotrivit, manifestat fie prin limbaj sau prin atitudine. Controlorii legitimații de călătorie sunt instruiți frecvent în cadrul ședințelor de pregătire profesională cu privire la importanța îndeplinirii atribuțiilor de serviciu în mod corect, precum și asupra însușirii unui comportament respectuos față de călători.
În privința afirmației dumneavoastră potrivit căreia, validatoarele din mijlocul de transport erau nefuncționale, precizăm că toate mijloacele de transport inclusiv echipamentele din dotarea acestora, sunt verificate la ieșirea în traseu.
Salariații societății care efectuează activitatea de control sunt instruiți ca în cazul în care identifică în traseu probleme la validatoare, să le transmită serviciilor abilitate astfel încât acestea să fie remediate în cel mai scurt timp.
De asemenea, salariaţii din cadrul corpului de control sunt instruiţi să respecte dispoziţiile şi reglementările privind comportamentul în relaţia cu publicul călător, să aibă o atitudine amabilă, să dea dovadă de solicitudine şi atenţie la solicitările călătorilor, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele care circulă fără titlu de transport valabil.
În cazul în care se constată că salariaţii cu atribuţii de control nu îşi respectă sarcinile de serviciu, nu ezităm să aplicăm măsuri de sancționare.
Din acest motiv, sesizarea a fost redirecționată șefilor Formație Control, pentru a lua măsuri cu privire la aspectele semnalate.
Vom aborda aceste aspecte și la ședințele lunare de pregătire profesională și vom verifica prin controale inopinate modul în care sunt respectate reglementările interne privind comportamentul în timpul programului de lucru. În situația în care se va constata că aceștia nu își respectă sarcinile de serviciu, se vor aplica măsurile ce se impun în conformitate cu prevederile Regulamentului Intern STB S.A. și ale Codului Muncii.
Cu privire la alt aspect abordat în sesizarea dumnevoastră, vă facem cunoscut că STB S.A. este operator autorizat de date cu caracter personal, iar datele de identitate ale cetățenilor sau salariaților se vor pune doar la dispoziția instituțiilor autorizate, conform prevederilor legale. Datele cu caracter personal, se utilizează numai pentru destinația stabilită și se asigură protecția acestora, în condițiile legii.