Stimate Domn,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 31085/ 2024, în care semnalaţi conduita unui şofer din linia 62, vă informăm următoarele:
Din declarația șoferului, a reieșit faptul că troleibuzul cu nr. de inventar 5250, din linia 62, a rămas defect cu lipsă tracțiune, fiind nevoit să staționeze. Acesta a încercat să remedieze deficiența, a deschis ușile pentru a permite coborârea călătorilor, iar ulterior, troleibuzul a fost tractat la depou pentru remediere.
Menționăm faptul că, din punct de vedere tehnic, deschiderea ușilor se comandă din bord prin acționarea butonului “liber uși” sau fiecare ușă se deschide din exterior/interior, de către călători, apăsând butonul montat în dreptul fiecărei uși.
Vă informăm că șoferii autovehiculelor sunt reinstruiți cu privire la respectarea obligațiilor prevăzute în Manualul conducătorului de autobuz, respectiv abordarea unui comportament civilizat și corect față de călători și față de ceilalți participanți la trafic, modul de efectuare a serviciului și conducerea vehiculului pe traseu.
De asemenea, fiecare eveniment în care este implicat un conducător de vehicule este consemnat în fișa personală de abateri a acestuia, iar în cazul în care se constată că nu își îndeplinește sarcinile de serviciu, se aplică sancțiunile corespunzătoare, conform Regulamentului Intern al STB S.A.
Sperăm că prin acțiunile comune, sesizările dumneavoastră și măsurile întreprinse de noi, vom implementa standardul de calitate dorit.