Stimată doamnă,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 30601, în care reclamaţi conduita conducătorului de autobuz din linia 443, vă comunicăm următoarele:
Întrucât această atitudine contravine instrucţiunilor interne, şoferul reclamat a fost reinstruit şi atenţionat asupra sancţiunilor aplicabile în cazul înregistrării unor noi abateri în acest sens, conform Regulamentului Intern STB S.A..
Dorim să vă asigurăm că nu tolerăm sub nicio formă asemenea acte de indisciplină din partea angajaţilor şi vom trata cu responsabilitate acest regretabil incident, nu numai pentru aplicarea sancţiunii legale, ci şi pentru prevenirea unor astfel de evenimente, care afectează relaţia cu ceilalți participanți la trafic.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile provocate și vă asigurăm că se vor lua toate măsurile ca astfel de situații să fie eliminate.
Vă mulţumim pentru semnalarea acestui aspect.