Stimate domn,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 30367, în care semnalaţi conduita în trafic a unui conducător STB din linia 21, în data de 02.02.2024, vă comunicăm următoarele:
Conform instrucţiunilor de serviciu, conducătorii de vehicule STB S.A. au obligaţia de a respecta regulile de circulaţie, de a se adapta permanent la condiţiile de trafic şi de a adopta o conduită preventivă în timpul efectuării traseului.
Cu toate acestea, există însă şi situaţii în care conducătorii mijloacelor de transport în comun se confruntă cu situații imprevizibile din partea celorlalți participanţi la trafic, fapt ce îi obligă să efectueze anumite manevre, uneori mai bruşte, în vederea evitării unor incidente, așa cum s-a întâmplat și în data menționată.
Cu toate acestea, angajatul reclamat a fost atenţionat să acorde mai multă atenţie la manevrele executate şi să se asigure că maniera de conducere nu aduce prejudicii călătorilor şi celorlalţi participanţi la trafic. De asemenea, acesta a fost atenţionat și cu privire la obligaţia de a manifesta permanent respect în relaţia cu publicul călător, de a evita orice conflicte, în orice împrejurare, indiferent de situaţiile întâmpinate.
În cazul înregistrării unei noi reclamaţii, nu vom ezita să luăm măsurile care se impun, conform Regulamentului Intern al STB S.A.
Ne cerem scuze pentru incidentul produs și vă asigurăm că vom acorda o atenție sporită modului în care conducătorii de vehicule își îndeplinesc sarcinile de serviciu.
Vă mulţumim pentru semnalarea acestui aspect.