Stimate Domn,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 30038/26.01.2024, privind timpul mare de așteptare în stație pentru linia 246, vă transmitem următoarele:
Din verificările efectuate în aplicația de monitorizare a vehiculelor STB S.A., pentru data de 25.01.2024, a rezultat că programul liniei 246 a fost afectat din cauza unui defect tehnic, precum si a traficului general deosebit de aglomerat, astfel că a fost necesară redirijarea vehiculelor la cap de linie și modificarea temporară a intervalului de succedare programat, pentru recuperarea decalajelor.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că depunem eforturi pentru a oferi condiții optime de transport tuturor călătorilor.