Stimate domn,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 30025/26.01.2024, vă aducem la cunoștință că toate vehiculele STB S.A. sunt igienizate de către operatori privați, care îşi desfăşoară activitatea în depourile şi autobazele STB S.A. Aceștia realizează toate activitățile necesare pentru ca vehiculele să îndeplinească standardele calitative ridicate de curățenie și igienă, impuse de legislația în vigoare.
Această măsură a fost luată în urma semnalelor primite din partea călătorilor, care au solicitat îmbunătăţirea acestui segment de activitate, ceea ce a demonstrat necesitatea identificării unei soluţii alternative pentru igienizarea mijloacelor de transport, prin externalizarea acestei activităţi.
În cadrul programelor de igienizare sunt efectuate operaţii de măturare, spălare (interior), precum și dezinfectarea barelor, scaunelor, a mânerelor de susţinere, chederelor etc. În situații excepționale care pot apărea în timpul desfășurării activității, vehiculele sunt retrase de pe traseu în depouri pentru dezinfectarea/igienizarea acestora.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și sperăm ca pe viitor și cu ajutorul petițiilor dumneavoastră să vă oferim condițiile optime de călătorie cu mijloacele de transport în comun.
Totodată, vă aducem la cunoștință că reclamația dumneavoastră a fost redirecționată operatorilor responsabili cu igienizarea vehiculelor, în vederea remedierii aspectelor semnalate.