Stimată Doamnă,
Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 29506/15.01.2024, vă rugăm să ne transmiteți copia față/verso a cardului de suprataxă , primele 4 și ultimele 4 cifre ale cardului bancar cu care s-a încercat plata călătoriei la validator.
Conform prevederilor legale în vigoare, cardul de suprataxă emis de către angajații societății intră în categoria documentelor cu regim special și poate fi eliberat fără bon fiscal.
În cazul în care doriți factura fiscala vă puteți adresa la Call Center – Biroului Desfacere Legitimații Călătorie din Calea Șerban Vodă nr.164-168 sector 4, program de lucru de luni până vineri între orele 07.00-17.00.
Controlorii legitimații călătorie sunt permanent instruiți cu privire la obligațiile ce le revin în relația cu publicul călător, să dea dovadă de moderație și tact, să aibă o atitudine bazată pe respect, astfel încât să preîntâmpine declanșarea unor situații neplăcute.
Sub nicio formă nu tolerăm comportamentul inadecvat al controlorilor legitimații de călătorie, iar toate abaterile pentru care avem probe certe sunt sancţionate conform Regulamentului Intern STB S.A.
Pentru orice alte nelămuriri sau informații suplimentare, ne puteţi contacta la nr. de tel. 021.9391 - tasta 3 - Serviciul Controlori Legitimații Călătorie, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00