Stimate Domn,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 29503/15.01.2024, vă transmitem că abordăm cu atenție și responsabilitate toate semnalele transmise de călători, mai ales când acestea își dovedesc buna credință și doresc să contribuie la îmbunătățirea calității serviciilor oferite.
Vă aducem la cunoștință faptul că igienizarea vehiculelor se realizează zilnic la retragerea în garaj, iar spălarea interioară a vehiculelor se efectuează ori de câte ori situaţia o impune.
În funcţie de încărcarea vehiculului, comportamentul anumitor călători şi de condiţiile meteo, starea de curăţenie poate avea de suferit pe parcursul zilei.
Conducerea autobazei care are în exploatare linia 123 a primit dispoziţie să facă verificări suplimentare şi să ia măsurile ce se impun, în vederea asigurării condiţiilor corespunzătoare de călătorie.
Ne pare rău pentru nemulţumirea produsă şi vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru îmbunătățirea calităţii serviciilor oferite publicului călător.