Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Comportamentul angajatilor
Detalii
Cod Vehicul
Nume Statie Complex Comercial Apusului
Linia 336
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 12/02/24
Raspuns

Stimată doamnă,

 

Referitor la petiţia dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 29329 vă comunicăm următoarele:

În urma verificărilor efectuate a fost identificat conducătorul de vehicul reclamat și chemat la conducerea unității pentru declarații.

Acesta a susținut că a realizat aceleași operațiuni ca de fiecare dată când efectuează o stație și anume, a acționat butonul de închidere uși, precizând însă că, fiind concentrat pe manevrele de ieșire din stație, nu v-a observat, motiv pentru care își cere scuze pentru neplăcerile produse, fără intenţie.

De asemenea, acestuia i s-a cerut să acorde atenţie sporită manevrelor de acţionare a uşilor, chiar dacă vehiculele sunt dotate cu sisteme automate de închidere/deschidere uși, și să se asigure că în momentul închiderii ușilor nu mai sunt persoane care intenționează să urce/coboare în/din mijlocul de transport.

În situația în care se va dovedi că nu îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu, va suporta sancţiunile prevăzute de Regulamentul Intern STB S.A.

Totodată, vom relua în şedinţele de analiză şi pregătire profesională, instruirea conducătorilor de vehicule privind respectarea procedurilor de lucru referitoare la modul de efectuare a stațiilor, luându-se în considerare şi reclamaţia dumneavoastră.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Numar Data Intrare 29329/10.01.2024
Numar Data Iesire 29329/04.03.2024