Stimată doamnă,
Ca urmare a solicitării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 29267, vă transmitem următoarele:
Din verificările efectuate în sistemul de monitorizare a vehiculelor STB S.A. pentru data menționată, a rezultat că programul de circulație al liniei 427 a fost afectat temporar de o deficiență de natură tehnică apărută la unul dintre autobuze, care nu a mai putut efectua cursa şi care nu a putut fi înlocuit operativ, în lipsa unui vehicul de rezervă.
În astfel de situații, se fac redirijări ale vehiculelor la terminale, pentru recuperarea decalajelor.
Cu toate că luăm permanent măsuri pentru încadrarea în graficele de circulație programate şi monitorizăm respectarea orelor de plecare de la capetele de linie, nu pot fi complet evitate situaţiile în care apar dereglări, ȋntrucȃt circulația mijloacelor de transport depinde în mod direct de condițiile de trafic și, uneori, de apariția unor probleme tehnice la vehicule.
Ne cerem scuze pentru situația descrisă și pentru neplăcerile întâmpinate și vă asigurăm că monitorizăm în continuare funcționarea liniei 427.