Stimate Domn,
Referitor la petiția dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr.29211/08.01.2024, vă comunicăm următoarele:
Potrivit Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București – Ilfov 2021, Cap. XII Drepturi si obligații ale călătorilor, principalele obligații ale călătorilor, lit.a) să achite si să detină titluri de călătorie valabile, conform tarifelor menționate în oferta tarifară publicată, sau alte documente de călătorie stabilite prin lege și/sau hotărâri ale TPBI.
Validarea cardului trebuie să se efectueze în momentul în care călătorul a accesat salonul vehiculului. Pentru facilitarea acestei operațiuni, validatoarele sunt amplasate la fiecare ușă din mijlocul de transport, tocmai pentru a permite călătorilor să-și valideze cardurile de transport imediat la urcarea în vehicul.
Călătorii identificați fără titlu de călătorie în vehiculele societății sunt sancționați de către agenții de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie, în valoare de 80 lei, pentru care se eliberează cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului-verbal de contravenție (amendă de la 300 la 500 lei), numai în baza actului de identitate.
În ceea ce privește nemulțumirea dumneavoastră referitoare la “aparatul mi-a semnalat ca să mai încerc o data la același validator, am mai dat o dată, s-a auzit un mesaj ca și când a fost validat”, vă aducem la cunoștință că în urma verificării cardului de transport transmis, cu seria 010109033403, de către serviciul abilitat, s-a constatat că nu ați respectat procedura de validare, cardul înregistrând eroare de scriere din cauza retragerii premature. De asemenea menționăm că validatoarele se aflau în stare funcțională bună la momentul interacțiunii cu cardul de transport.
Validarea se realizează prin apropierea cardului în zona centrală a validatorului, la o distanță de 1-2 cm de zona special marcată în acest sens, timp de 2-3 secunde.
Controlorii legitimații călătorie sunt permanent instruiți cu privire la obligațiile ce le revin în relația cu publicul călător, să dea dovadă de moderație și tact, să aibă o atitudine bazată pe respect, astfel încât să preîntâmpine declanșarea unor situații neplăcute.
Sub nicio formă nu tolerăm comportamentul inadecvat al controlorilor legitimații de călătorie, iar toate abaterile pentru care avem probe certe sunt sancţionate conform Regulamentului Intern STB S.A.
Pentru orice alte nelămuriri sau informații suplimentare, puteți contacta Serviciul Controlori Legitimații Călătorie, la nr. de tel. 021.9391, tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.