Intervalele de succedare planificate pentru autobuzele liniei 137 („Piața 21 Decembrie 1989” – „Carrefour Militari”) sunt de 10-12 minute, pe tot parcursul zilei, asigurând o capacitate de transport corespunzătoare actualelor resurse disponibile. Pe de altă parte, din cauza traficului general aglomerat și a imobilizărilor ocazionale ale vehiculelor, în unele momente ale zilei, operatorul de transport întâmpină dificultăți în respectarea graficului de circulație planificat.
Legătura de transport public solicitată poate fi realizată cu tramvaiele liniei 25, apoi prin transbordare în autobuzele liniei 122 în zona intersecției Calea 13 Septembrie/ Strada Progresului.
Având în vedere dimensiunea și complexitatea rețelei de transport public din Capitală, nu este posibilă realizarea legăturilor directe între toate punctele de interes pentru călători, transbordările fiind inerente. Noua politică tarifară facilitează călătoriile efectuate prin transbordare, inclusiv în rețeaua de transport subteran.
TPBI a atenționat operatorul de transport să acorde interes major respectării programului de circulație pe această linie. În cazul constatării neconformităților nejustificate, dispunem măsurile prevăzute în Contractul de delegare a serviciului de transport public de călători.
Vă mulțumim pentru implicare.