Stimată Doamnă,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 115462/05.12.2023, în care semnalați deficiențe ale căii de rulare a tramvaielor pe Calea Călărași în zona imobilelor 119-129, pe sensul de mers Hala Traian - Piața Unirii și nr. 112-116, pe sensul de mers Piața Unirii - Hala Traian , vă comunicăm următoarele:
Echipele de întreținere STB S.A. au constatat deficiențele semnalate, acestea fiind remediate prin sudare și polizare, atenuându-se disconfortul fonic.
Precizăm totodată, că Primăria Municipiului București a demarat licitația pentru modernizarea liniilor de tramvai, procedura fiind împărțită în 16 loturi și cuprinde inclusiv calea de rulare de pe Calea Călărași.
Până la modernizarea integrală a căilor de rulare, echipele de intervenție ale STB S.A. mențin sub observație liniile de tramvai și remediază operativ eventualele deficiențe, ori de câte ori este necesar.