Stimată Doamnă,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 114466/14.11.2023, prin care semnalați timpul mare de așteptare în stație a unui tramvai din linia 24, în data de 13.11.2023, vă comunicăm următoarele:
Din informațiile transmise de către unitatea care gestionează tramvaiele liniei 24 și serviciul de dispecerizare, a reieșit că în data menționată, în intervalul orar reclamat, programul de circulație a fost afectat din cauza traficului general foarte aglomerat.
Facem precizarea că vagoanele liniei 24 sunt programate să plece ritmic de la capetele de linie, la anumite intervale de timp (în cazul liniei la care faceți referire, intervalul de succedare este de aproximativ 15 minute), cu menţiunea că „Datele din programul de circulație au caracter orientativ. Respectarea programului de circulație depinde de condițiile de trafic de pe traseu.”.
Aşa cum se precizează şi pe site-ul nostru, orele afişate sunt orientative şi pot fi respectate numai în condiţii de trafic normal.
Vă mulțumim pentru înțelegere!