Stimate Domn,
Referitor la sesizarea dvs. înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 114369/13.11.2023 vă comunicăm că înainte de a urca în mijloacele de transport public, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control STB, să îl prezinte spre verificare.
Persoanele depistate fără titlu de călătorie în urma efectuării controlului în mijloacele de transport, sunt sancționate de către agenții de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei fiind eliberat cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului verbal de contravenție (amenda de la 300 la 500 RON).
Necunoașterea acestor informații nu îi exonerează de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul STB S.A.
Plata titlurilor de călătorie metropolitane permite utilizarea tuturor mijloacelor de transport public de suprafață din Regiunea București - Ilfov, începând din momentul primirii codului de confirmare a tranzacției. Așadar, SMS-ul trebuie trimis înainte de a urca în mijloacele de transport public.
Mesajul care conține codul de confirmare a tranzacției trebuie păstrat pe toată perioada de valabilitate a titlului de călătorie, astfel încât să poată fi prezentat reprezentanților corpului de control.
Bateria telefonului utilizat pentru achiziționarea titlurilor de călătorie prin SMS trebuie să fie încărcată suficient pe toată perioada de valabilitate a titlului de călătorie.
În vederea analizării aspectelor semnalate, avem rugămintea să ne transmiteți o poză față/verso a cardului de suprataxă.
Informații se pot obține și telefonic la numărul 021.9391 tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.