Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Control
Detalii Contestare suprataxa
Cod Vehicul
Nume Statie
Linia
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 26/04/22
Raspuns

Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu numărul 62924/24.03.2022, vă transmitem că înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al STB S.A., să îl prezinte spre verificare.

 

În situația în care călătorii nu fac dovada că au achitat contravaloarea călătoriei, se aplică sancțiune conform prevederilor legale. Persoanele depistate fără titlu de călătorie sau documente care să dovedească dreptul de a circula gratuit conform reglementărilor în vigoare, în urma efectuării controlului în mijloacele de transport, sunt sancționate de către agenții de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie, în valoare de 80 lei, astfel fiind eliberat cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului verbal de contravenție (cuantum amendă 300 - 500 lei), numai în baza actului de identitate.

 

Necunoașterea acestor informații nu îi exonerează pe călători de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul nostru http://stbsa.ro/validare-si-consultare-carduri: ”În cazul călătoriilor metropolitane sau călătoriilor integrate, după expirarea celor 90, respectiv 120 de minute, pentru continuarea călătoriei, călătorul trebuie să valideze un nou titlu de călătorie, chiar dacă se află încă în vehicul”.

 

Definiția unei călătorii metropolitane de 90 de minute, conform regulamentului de transport - http://stbsa.ro/doclege/Regulament_de_transport2021.pdf este: ”deplasarea între punctul de origine și punctul destinație, în cadrul   regiunii   București-Ilfov, cu orice mijloc de transport   de   suprafată (tramvai, troleibuz, autobuz), permițând oricâte transbordări, în intervalul orar 90 minute de la momentul validării/achiziției prin mijloace electronice de plată.”

 

Atunci când cardul este validat în mai multe vehicule, în perioada de valabilitate a călătoriilor de 90 sau 120 de minute, validatorul afișează mesajul “Transfer de pe linia X pe linia Y”. Prin consultarea cardului, validatorul afișează câte minute mai este valabil titlul de călătorie - https://stbsa.ro/validare-si-consultare-carduri.

 

Din verificările efectuate asupra cardului de transport cu seria 954757, s-a constatat că în data de 23.03.2022, cardul a fost validat la ora 10:54, iar controlul s-a efectuat la ora 12:29. În cazul în care cele 90 de minute expiră, călătorul are obligația de a achita o nouă călătorie.

 

Pentru recuperarea sumei plătite la achiziționarea titlului de călătorie Suprataxă, titlu ce a permis continuarea călătoriei până la ora 24:00 în ziua în care a fost emis, există posibilitatea de a vă adresa instanței de judecată

 

Pentru informații suplimentare, puteți contacta Biroul Controlori Legitimații Călătorie la numărul de telefon 021/9391, tasta 3, de luni până vineri în intervalul orar 07:00 – 15:00.

Numar Data Intrare 62924/24.03.2022
Numar Data Iesire 62924/12.04.2022