În regiunea București-Ilfov, serviciul de transport public de călători prestat cu autobuze, troleibuze și tramvaie este considerat, conform legislației în vigoare, transport public local.
În sensul celor de mai sus și în baza Legii învățământului preuniversitar nr. 98/2023, elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat de pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale din județul Ilfov/București, indiferent de domiciliu, beneficiază de gratuitate la transportul public local efectuat cu autobuze, troleibuze și tramvaie. Facilitatea la transport este suportată de către unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căruia se află instituția de învăţământ, prin contractele de delegare ale gestiunii serviciului public.
Documentele necesare pentru emiterea unui abonament metropolitan gratuit sunt: - cardul naţional de elev valabil/carnetul sau legitimația de elev emis/emisă de unitatea de învățământ de apartenență care conține minim următoarelele elemente: nume și prenume elev, CNP elev, număr matricol, viza pentru anul școlar în curs/adeverința emisă de unitatea de învățământ de apartenență; - cartea de identitate, în original, pentru elevii de peste 14 ani, sau certificatul de naștere în copie, pe suport de hârtie sau electronic, pentru elevii sub 14 ani; - în cazul în care verificarea calității de elev se va putea realiza prin intermediul Sistemului informatic integrat al învățământului din Romania, elevii care au împlinit vârsta de 14 ani trebuie să prezinte CI, iar elevii cu vârsta până în 14 ani trebuie să prezinte copia certificatului de naștere. Abonamentele metropolitane se pot achiziționa de la orice punct de vânzare STB SA sau prin aplicația YOUTH TB. Menționăm faptul că abonamentele metropolitane integrate cu metroul sau cele valabile în transportul pe calea ferată sunt comercializate la tarif integral, pentru acestea neacordându-se facilități.
Referitor la informațiile privind gratuitatea acordată elevilor pentru efectuarea călătoriilor în rețeaua de metrou, vă recomandăm să vă adresați operatorului Metrorex SA.