Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 112957/12.10.2023, în care semnalaţi comportamentul inadecvat al conducătorului vehiculului cu nr. indicativ 096, din linia 55, care a avut o manieră agresivă de conducere a vagonului, vă comunicăm următoarele:
Conform instrucţiunilor de serviciu, conducătorii de vehicule STB S.A. au obligaţia de a respecta regulile de circulaţie, de a se adapta permanent la condiţiile de trafic şi de a adopta o conduită preventivă în timpul efectuării cursei.
De asemenea, conducătorii de vehicule STB S.A. au obligaţia de a respecta reglementările Codului Rutier şi sunt sancţionaţi de organele abilitate în cazul încălcării normelor legale în vigoare.
Conducerea unităţii unde îşi desfăşoară activitatea angajatul reclamat l-a convocat la audieri, pentru explicaţii. Acesta a negat aspectele sesizate şi a susţinut că respectă instrucţiunile de serviciu referitoare la circulaţia pe drumurile publice şi la conduita la volan în timpul programului de lucru.
În lipsa unor dovezi concrete, care să probeze acuzele aduse, angajatul a fost reinstruit să acorde mai multă atenţie la manevrele executate şi să se asigure că maniera de conducere nu produce nemulțumiri călătorilor şi celorlalţi participanţi la trafic. În situația în care vor fi identificate elemente care vor stabili că acesta nu și-a respectat sarcinile de serviciu, se vor aplica măsurile ce se impun în conformitate cu prevederile Regulamentului Intern STB S.A. și ale Codului Muncii.
Vă mulțumim pentru aspectele semnalate.