Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 112713/06.10.2023, vă transmitem că potrivit Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București-Ilfov 2021, Cap. XII. Drepturi și obligații ale călătorilor – Principalele obligații ale călătorilor, lit. a) să achite și să dețină titluri de călătorie valabile, conform tarifelor menționate în oferta tarifară publicată, sau documente de călătorie stabilite prin lege și/sau hotărâri ale TPBI.
În situația în care călătorii nu prezintă documentele justificative sau titlurile de călătorie la cererea corpului de control, se aplică sancțiune conform prevederilor legale.
Persoanele identificate fără titlu de călătorie valabil, în urma controlului în mijloacele de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti STB S.A., fie achită pe loc 80 lei, contravaloarea unei suprataxe, pentru care se eliberează card de suprataxă, fie se legitimează pentru ca agenţii de control să întocmească procesul-verbal de contravenţie, numai în baza actului de identitate.
Pasagerii care dețin titluri de călătorie ce necesită validare au obligația să aibă la îndemână cardul în momentul în care se urcă în mijlocul de transport în comun.
Corpul de control blochează validatoarele (situație ce nu mai permite efectuarea validării) numai după asigurarea perioadei necesare validării titlurilor de călătorie de către călătorii care abia s-au urcat în vehicul.
Echipele de control cunosc obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, respectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil.
În cazul în care se constată că salariații societății nu își respectă sarcinile de serviciu, se aplică măsurile ce se impun conform prevederilor Regulamentului Intern STB S.A. și ale Codului Muncii.
Pentru orice alte nelămuriri sau informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la numărul de telefon 021.9391, tasta 3.