Referitor la petiţia dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 112452/02.10.2023, vă comunicăm că aceasta a fost redirecționată unității care are în exploatare autobuzul reclamat, în vederea efectuării verificărilor necesare.
Vă informăm că în prezent conducătorul de vehicul se află în concediu de odihnă, însă la revenirea sa va fi chemat la conducerea unității pentru a i se aduce la cunoștință aspectele pe care le semnalați și pentru a-și exprima un punct de vedere, iar în funcție de acesta se vor aplica măsurile care se impun.
Pentru a evita pe viitor astfel de situații, vom reinstrui toți conducătorii de autobuze în privinţa obligaţiei de a respecta instrucţiunile de serviciu referitoare la conduita preventivă la volan şi executarea manevrelor de mers în timpul efectuării programului de transport.
Vă mulțumim pentru înțelegere!