Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 112395/29.09.2023, facem următoarele precizări:
Potrivit Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București – Ilfov 2021, Cap. XII Drepturi și obligații ale călătorilor, Principalele obligații ale călătorilor, lit.a) să achite și să dețină titluri de călătorie valabile, conform tarifelor menționate în oferta tarifară publicată, sau alte documente de călătorie stabilite prin lege și/sau hotărâri ale TPBI.
Conform prevederilor legale în vigoare, călătorii identificaţi fără titlu de călătorie valabil suportă consecinţele legii.
Prin urmare, persoanele depistate fără titlu de călătorie în urma efectuării controlului în mijloacele de transport, sunt sancționate de către agenții de control, fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei, fiind eliberat cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului-verbal de contravenție (amendă de la 300 la 500 RON).
În ceea ce privește acuzațiile dumneavoastră la adresa angajatei societății, prin declarația pe care a dat-o în legatură cu întamplarea semnalată, aceasta neagă acuzațiile aduse.
Vă asigurăm de faptul că nu permitem angajaților să aibă un comportament nepotrivit, manifestat fie prin limbaj sau prin atitudine. Controlorii legitimații de călătorie sunt instruiți frecvent în cadrul ședințelor de pregătire profesională cu privire la importanța îndeplinirii atribuțiilor de serviciu în mod corect, precum și asupra însușirii unui comportament respectuos față de călători.
În cazul de față, deși există discrepanță între cele relatate în sesizare și declarația angajatei, vă transmitem că aspectele semnalate în sesizare au fost reținute, iar activitatea acesteia va fi monitorizată și dacă se va dovedi că nu-și respectă sarcinile de serviciu, se vor aplica măsurile care se impun, conform Regulamentului Intern STB S.A. și Codului Muncii.
Pentru alte detalii sau informaţii, ne puteţi contacta la nr. de tel. 021.9391, tasta 3, program de lucru de luni până vineri, între orele 07.00-15.00.